RSS 

Written by Stela Bota Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 16 September 2013
Print

In 2007, mi-am dat copilul la scoala, o scoala despre care se spunea ca este una dintre cele mai bune din judet. Primele doua luni au trecut relativ bine, insa apoi au inceput problemele, niste probleme aparent mici, care au degenerat apoi, in indiferenta uimitoare a personalului de la scoala. Unul dintre colegii fiului meu, un copil foarte energic (eu cred ca avea ADHD), imi deranja copilul, insa plecand de la simple jocuri se ajungea la pumni si la vanatai. Evident, am sesizat conducerea scolii, insa, dincolo de mustrarile care nu aveau nici un efect, nimic nu se intampla. Am discutat si cu parintii copilului si mi-au spus ca este dreptul lor sa dea copilul la scoala, la fel ca ceilalti copii, nerecunoscand ca fiul lor avea o problema de adaptare in comunitate. Neavand nici o alta posibilitate de sprijin, nici din partea invatatoarei, nici din partea conducerii scolii, am ajuns sa-mi retrag copilul si sa-l transfer la o alta scoala, unde este si acum, de altfel. 

 
Written by Adela Carcu Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 16 September 2013
Print

Am vazut ca din ce in ce mai multi oameni isi exprima parerea despre mediere si vreau sa povestesc cum am ajuns eu la concluzia ca medierea poate fi o solutie buna pentru noi. De cinci ani lucrez in Italia si, la inceput, am fost angajata fara acte, la o familie care nu doar ca nu imi respecta drepturile ca angajat, dar nici drepturile de om. La momentul respectiv, am suferit foarte mult, insa aveam nevoie de bani ca sa imi intretin copiii la scoala, asadar am continuat asa, pana s-a ajuns la o limita si am plecat, lasand lucrurile asa. Neavand acte in regula, nu am indraznit sa lupt pentru drepturile mele. Acum sunt cu acte in regula si mi se respecta tot ceea ce scrie in contract, insa sunt femei care se afla la inceput, vin si lucreaza aici in orice fel de conditii si suportand orice, pentru cativa bani cu care sa isi intretina familia din tara.

 
Written by Doina Teodorescu Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 16 September 2013
Print

Am sa va povestesc cazul meu, unul destul de complicat, care s-a intins pe mai multi ani. Este vorba de un proces de calomnie, cauza fiind urmatoarea: o ruda a sotului meu m-a jignit foarte tare, in prezenta mai multor rude, pe care ulterior le-am chemat martori la proces. In impulsul acela de moment, l-am dat in judecata si asa au trecut trei ani, timp in care si eu si sotul meu ne-am imbolnavit si nu am rezolvat nimic, am ramas doar cu bani dati in vant.

 
Written by Viorica Popa Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 16 September 2013
Print

Daca ar fi sa dau timpul inapoi, nu stiu daca as alege medierea, intrucat cazul meu a fost destul de complicat, chiar si pentru justitie; am avut un proces care s-a derulat pe parcursul a trei ani, timp in care am ajuns sa ma imbolnavesc. Am auzit despre mediere de la un nepot de-al meu, insa nu stiu daca e cazul sa avem incredere sau nu in aceasta metoda. Tinerii de astazi sunt foarte entuziasmati de aceasta idee, insa noi, pensionarii invatati atatia ani cu justitia clasica, este greu sa prindem curaj si sa ne punem sperantele intr-o metoda noua. Eu am avut un proces cu fosta mea sefa. Am lucrat in confectii ultimii 5 ani inainte de pensie si patroana ne tinea in niste conditii de nedescris, insa fiecare din noi a stat asa, pentru ca am avut nevoie de bani. In ultimul an, atunci cand se anuntasera controale de la garda financiara, ea a hotarat sa ne inchida in sectie, a luat cheia si dusa a fost. Ne-a lasat acolo, pe o caldura infernala. E drept ca s-a intors seara, cand pericolul controalelor trecusera, insa atunci am hotarat, impreuna cu alte angajate, sa o dam in judecata pentru tot ceea ce rabdasem cat lucrasem la ea.

 
Written by Nicolae Surugiu Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 16 September 2013
Print

M-am intrebat, vazand ca medierea incepe sa ia amploare in Romania: Oare in conflictele dintre satenii catunelor indepartate si uitate de civilizatie, acolo unde certurile sunt adevarate turniruri cu furci, coase si ce mai au ei in dotare, ar fi posibila interventia unui mediator? Inteleg, din ceea ce am citit pana acum, ca macar una din parti ar trebui sa-si doreasca medierea, insa cum faci sa explici unui om stapanit de instinctul furiei ca trebuie sa trateze problema diferit? Exista mediatori specializati pe astfel de cazuri, sa le spunem violente? Ma intereseaza pentru ca am fost martorul unor astfel de episoade desfasurate in mediul rural si stiu ca sunt situatii care par, cel putin pentru noi, oamenii de rand, niste razboaie fara iesire.

 
Written by Alina N. Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 16 September 2013
Print

Sunt studenta la Drept in anul II si urmaresc tot ceea ce publicati despre mediere. Ca potentiali viitori avocati, suntem instruiti sa folosim informatiile dobandite in scoala, in interesul clientului nostru. Perspectiva rezolvarii unei dispute pe cale amiabila mi se pare cu adevarat o provocare, intrucat, in cazul avocatului, totul pare simplu: analizezi cazul si faci tot posibilul sa invingi, in interesul clientului tau. In cazul medierii, cred ca e mai mult decat insusirea cursului privind aplicarea legislatiei, cred ca e o meserie care necesita abilitati de cunoastere a caracterului unei persoane. Dupa cum va spuneam, sunt abia in anul II al unei calatorii spre ceea ce mi se parea a fi o meserie de vis, aceea de a lucra in slujba dreptatii, aceea de a stabili un echilibru si de a faca astfel incat adevarul sa invinga intotdeauna.

 
Written by Maria Iacob Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 16 September 2013
Print

Vad ca discutiile despre mediere sunt din ce in ce mai dese. Ma numesc Maria si ma judec cu fratele meu pentru casa parinteasca. Nu ma judec de azi, de ieri, ci de peste patru ani. Tata a lasat in scris (o hartie scrisa de mana, fara valoare, dupa parerea mea) casa pentru fratele meu si anexele pentru mine, iar mie nu mi se pare corect, din moment ce eu am fost aceea care i-am ingrijit si pe el, si pe mama, atunci cand au fost bolnavi. Da, am cheltuit foarte multi bani din pensia mea. Eu si fratele meu nu ne mai vorbim de cand a inceput totul.

 
Written by Marian Iosif Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 16 September 2013
Print

Macar o data in viata ne lovim cu totii de nedreptati, de situatii in care avem impulsul de a ne rezolva problemele apeland la instanta. Din pacate, cu totii stim cat de greoi merge sistemul nostru de justitie si cati bani trebuie cheltuiti, cat timp si cati nervi. Imi amintesc ca odata am fost martor intr-un proces al unui coleg de munca si pot sa spun ca lungul sir de termene m-a facut sa cred ca sunt un norocos, neavand probleme care sa necesite apelarea la instanta. Acolo, pe holurile lungi, oameni din toate mediile sociale isi imparteau insulte, se priveau de parca unul ar fi consumat aerul celuilalt, era o atmosfera care iti inducea o acuta stare de nervi, indiferent cat de calm ai fi fost.

 
Written by Elvira Vieru Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 15 September 2013
Print

Printre cele mai dureroase momente pe care cineva le poate trai sunt acelea in care oamenii dragi, poate chiar cei mai apropiati, se transforma, dintr-un motiv sau altul, in dusmani. Pentru ca lumea aceasta este facuta astfel incat inaintea celorlalte lucruri importante sa primeze propriul interes, se intampla adesea ca cele mai frumoase relatii care au inceput frumos sa se termine pe holurile intunecate ale salilor de judecata, cu insulte greu de suportat, care iau locul, incredibil de brutal, cuvintelor frumoase de altadata. Pentru ca am vazut ca astazi se vorbeste despre mediere, m-am gandit ca astazi viata mea ar fi fost, cu siguranta, mai linistita, fara mustrari de constiinta.

 
Written by Rodica Puscasu Category: Consumatorii au cuvantul
Published on 14 September 2013
Print

Acum zece ani, pe cand locuiam in casa parintilor mei, ne-am lovit de o problema referitoare la documentele casei. Cumparata pe vremea comunismului, fara acte in regula, la fel ca multe alte case din zona in care noi locuiam, casa avea nevoie acum de acte actualizate. Evident, ne-am adresat unui avocat, in speranta ca va fi un demers rapid. Ne-am inselat, si ar fi nedrept sa spun ca a fost din cauza avocatului. Intreg sistemul judiciar era, in vremea aceea, suprasolicitat. Cand s-a terminat totul, mai exact acum doi ani, am rasuflat usurati, de parca ni s-ar fi luat o mare piatra de pe inima. Habar nu aveam ca in instanta lucrurile merg atat de greu.

 

Page 1 of 2